Wednesday, December 20, 2017

La culcare cu copiii

II hranesc, le fac baita/dus dupa caz, ne pregatim de somn, cel mare se spala pe dinti. Chiar cand vrem sa ne punem in pat, bebe (de 1 an) face caca. Ok, il sterg, il spal la fundulet, il schimb, il las pe jos cateva minute cat sa ma duc pana la bucatarie. Ma intorc, imi dau seama ca iar a facut. Iar il schimb, il spal, il imbrac. Ne punem in pat, stingem lumina, si aprindem veioza. Cel mare (6 ani): "Vreau biscuiti, mi-e foame". Eu: "Cum ti-e foame, abia ai mancat acum jumatate de ora!". Nu scap. Incepe sa repete acelasi lucru, ca vrea biscuiti. Aprindem lumina, mergem la bucatarie. Le dau la amandoi biscuiti cu ceai. Strang si mergem la baie sa se mai spele o data pe dinti cel mare. Apoi mergem in pat, in speranta ca de data asta se culca. Cel mare se culca, eu ma pun sa alaptez. Cel mare: "Vreau pipi". Eu: "What? abia ai facut pipi inainte sa-ti fac dus." Cu copilul la san ma deplasez usor pana la usa baii si ii aprind lumina (ii este frica sa mearga singur pe intuneric). Revine. Se pune in pat. Ofteaza: "mami, vreau apa." Oops, exact asta uitasem sa pregatesc, desi o fac seara de seara, imi mai scapa. Cu copilul mufat la san ma duc la bucatarie si ii aduc cana cu apa. Ma gandesc in mintea mea ca s-au epuizat toate - mancat, baut apa, pipi, deci urmeaza sa se culce. Termin de alaptat si incep sa-l legan pe picioare pe cel mic, care e aproape adormit, pana incepe cel mare sa tuseasca. Bebe deschide ochii la fiecare tusit si se uita in jur. Moment dificil. S-a linistit cu tusea dupa 5 min: "Mami, vreau poveste". Zic: "Stai sa adoarma fratiorul tau si povestim impreuna". Se enerveaza si incepe sa loveasca patul cu picioarele. Cel mic deschide ochii nedumerit. Il rog frumos sa stea linistit ca sa adoarma cel mic. Se imbufneaza si imi intoarce spatele. Apoi constata ca trebuie sa-si sufle nasul. Nu avem hartia la indemana, este pe raft la distanta de 1 metru. Il rog sa se duca singur sa si-o ia. Initial nu vrea. Ii explic ca nu pot si se duce in final. Revine cu hartia si sufla nasul zgomotos. Cel mic se agita, nu doarme profund. Dupa ceva timp, in sfarsit adoarme cel mic si il las deoparte. Il imbratisez pe cel mare si spunem povestea in soapta. Il mangai pe cap si adoarme zambind. Peste 15 min se trezeste cel mic urland ca din gura de sarpe. Il pun iar pe picioare si il legan. Se linisteste. Cand incerc sa il las de pe picioare se rostogoleste pe burta si se trezeste iar. Iar il legan. Bine ca doarme cel mare macar. Cu unul singur treaz e mai usor. Adoarme in sfarsit bebe dupa vreo 15 minute. Il las si ma duc la bucatarie sa mai fac cate ceva. Dupa vreo ora, se ridica cel mare din pat si se uita in jur, nu ma vede. Striga: "mami, unde esti?" smiorcait. Vin la ei. De la strigatul lui se trezeste cel mic si o iau de la capat cu adormitul. Peste vreo jumatate de ora alaptez iar. Pe la miezul noptii in sfarsit e liniste in casa. Vor mai urma cateva reprize de alaptat in timpul noptii, poate plansete. Nimic neobisnuit. Ma uit la ei ce frumos dorm, asa linistiti si inocenti. Zambesc. E dificil, dar sunt o mamica fericita!