Fotbalul nu mai e ce era odata. Acest sport este victima unor interese care l-au transformat intr-o afacere globala. Echipele traditionale ale Europei sunt obosite si expirate. Jocul e neinspirat si plafonat. Jucatorii de exceptie sunt din ce in ce mai rari iar echipele pentru acest mondial au fost dresate ca pentru o expozitie de catei. Arata bine dar…
Antrenorii sunt prea departe de a intelege cultura tarii a carei echipa o conduc pe teren; jucatorii se bazeaza pe reflexe conditionate acumulate in cluburile unde sunt formati, iar aptitudinile lor uneori nu pot fi transpuse sau adaptate la echipa nationala. Unitatea lipseste de cele mai multe ori si este mai mult decat evidenta in timpul jocului.
Cupa mondiala este in momentul de fata o excrescenta monstruoasa a unui fotbal international care nu mai reprezinta asa de sugestiv natiunile participante; identitatea tarii nu coincide cu identitatea jocului.
E si vina spectatorilor intr-o oarecare masura. Prea mult se discuta si se exagereaza in jurul balonului rotund, prea mult se fabuleaza pe la meciuri si in emisiunile dedicate fotbalului, comentatorii incercand sa se intreaca in metafore si explimari sofisticate pentru ca in final sa realizezi ca au uitat care este esenta acestor discutii (oricum inutile). Tot acest spectacol nu e decat lobby pentru un fenomen hipersaturat de remarci si observatii, informatii periferice, opinii avizate care distrug orice initiativa orientata catre obiectivul tinta.
Mass-media este obligata sa intre in aceasta hora din motive financiare. In ziarele de sport nu mai exista decat rublica fotbal si poate una sau doua randuri buimace despre alte competitii, transformand cu timpul cititorii in scavii acestui sport. Cineva trebuie sa aiba ceva de castigat din mediatizarea atat de ferventa a fotbalului la nivel global… dar ne-am gandit oare vreodata cu adevarat la asta?
Ma intorc la Cupa Mondiala, cel mai mediatizat eveniment fotbalistic. Nu am nimic impotriva competitiei in sine, urmaresc toate campionatele europene si mondiale de mai mult de 15 ani dar parca atata falsitate si lipsa de esenta nu am remarcat pana acum. Totul se reduce la sabloane, publicitate si renume, impresie intarita si de prezenta acelor vuvuzele care iti duduie in cap 90 minute si anihileaza orice dorinta de exprimare a unei emotii pure: un cantec de bucurie/incurajare a suporterilor sau chiar linistea atat de necesara uneori in anumite momente. Un sunet care lasa impresia ca toate meciurile seamana intre ele. Sau cum spunea Shakespeare “too much ado about nothing”, adica prea mult zgomot pentru nimic, deoarece, din pacate, marile echipe ale Europei nu au aratat prea mult fotbal pana acum.
Avem in schimb stadioane superbe care au costat miliarde, mediatizare fara precedent, jucatori super obositi dupa campionatele interne, caricaturi de meciuri care nu se ridica deloc la nivelul cerut de aceasta competitie. Imi aduc aminte cu placere de vremurile cand un meci de fotbal imi provoca admiratie si emotii pozitive. In prezent scopul nu mai e spectacolul ci scorul sau capacitatea de a sta in defensiva.
Traditionalele Anglia, Franta, Germania, Italia, Spania, Portugalia – au dezamagit pana acum. Ne-au surprins insa echipe mai putin cunoscute dar vizibil motivate si omogene, fara jucatori „vedete”: SUA, Elvetia, Coreea, Australia.
Competitia nu s-a incheiat, insa sper din tot sufletul sa apuc vad ce imi doream pana la finalul ei. Adica fotbal de calitate, fara mofturi, prejudecati sau sabloane.
Antrenorii sunt prea departe de a intelege cultura tarii a carei echipa o conduc pe teren; jucatorii se bazeaza pe reflexe conditionate acumulate in cluburile unde sunt formati, iar aptitudinile lor uneori nu pot fi transpuse sau adaptate la echipa nationala. Unitatea lipseste de cele mai multe ori si este mai mult decat evidenta in timpul jocului.
Cupa mondiala este in momentul de fata o excrescenta monstruoasa a unui fotbal international care nu mai reprezinta asa de sugestiv natiunile participante; identitatea tarii nu coincide cu identitatea jocului.
E si vina spectatorilor intr-o oarecare masura. Prea mult se discuta si se exagereaza in jurul balonului rotund, prea mult se fabuleaza pe la meciuri si in emisiunile dedicate fotbalului, comentatorii incercand sa se intreaca in metafore si explimari sofisticate pentru ca in final sa realizezi ca au uitat care este esenta acestor discutii (oricum inutile). Tot acest spectacol nu e decat lobby pentru un fenomen hipersaturat de remarci si observatii, informatii periferice, opinii avizate care distrug orice initiativa orientata catre obiectivul tinta.
Mass-media este obligata sa intre in aceasta hora din motive financiare. In ziarele de sport nu mai exista decat rublica fotbal si poate una sau doua randuri buimace despre alte competitii, transformand cu timpul cititorii in scavii acestui sport. Cineva trebuie sa aiba ceva de castigat din mediatizarea atat de ferventa a fotbalului la nivel global… dar ne-am gandit oare vreodata cu adevarat la asta?
Ma intorc la Cupa Mondiala, cel mai mediatizat eveniment fotbalistic. Nu am nimic impotriva competitiei in sine, urmaresc toate campionatele europene si mondiale de mai mult de 15 ani dar parca atata falsitate si lipsa de esenta nu am remarcat pana acum. Totul se reduce la sabloane, publicitate si renume, impresie intarita si de prezenta acelor vuvuzele care iti duduie in cap 90 minute si anihileaza orice dorinta de exprimare a unei emotii pure: un cantec de bucurie/incurajare a suporterilor sau chiar linistea atat de necesara uneori in anumite momente. Un sunet care lasa impresia ca toate meciurile seamana intre ele. Sau cum spunea Shakespeare “too much ado about nothing”, adica prea mult zgomot pentru nimic, deoarece, din pacate, marile echipe ale Europei nu au aratat prea mult fotbal pana acum.
Avem in schimb stadioane superbe care au costat miliarde, mediatizare fara precedent, jucatori super obositi dupa campionatele interne, caricaturi de meciuri care nu se ridica deloc la nivelul cerut de aceasta competitie. Imi aduc aminte cu placere de vremurile cand un meci de fotbal imi provoca admiratie si emotii pozitive. In prezent scopul nu mai e spectacolul ci scorul sau capacitatea de a sta in defensiva.
Traditionalele Anglia, Franta, Germania, Italia, Spania, Portugalia – au dezamagit pana acum. Ne-au surprins insa echipe mai putin cunoscute dar vizibil motivate si omogene, fara jucatori „vedete”: SUA, Elvetia, Coreea, Australia.
Competitia nu s-a incheiat, insa sper din tot sufletul sa apuc vad ce imi doream pana la finalul ei. Adica fotbal de calitate, fara mofturi, prejudecati sau sabloane.
0 comments:
Post a Comment